Romanii și-au întins imperiul în întreaga lume, însă, de multe ori, au avut grijă să aducă acasă, la Roma, într-un fel sau altul, o parte din cultura popoarelor cucerite. Așa se întâmplă și în cazul dacilor. Nu doar că au fost puși pe una dintre cele mai mari sculpturi în relief din Antichitate, Columna lui Traian, dar au și „invadat“ capitala Imperiului: peste o sută de statui au cucerit forul împăratului care a învins armata lui Decebal.

11 august 106. După două războaie purtate împotriva armatei împăratului Traian, Dacia devenea oficial parte a marelui imperiu. Fostul regat al lui Decebal era parte a istoriei mari, căci în timpul domniei lui Traian, Imperiul Roman a ajuns la întinderea teritorială maximă. Ca în orice alt eveniment de acest fel, unde armata a fost factorul determinant, noua provincie romană s-a pricopsit, la rândul ei, cu trupe stabilite definitiv – dintre ele, două sunt cele mai importante: legiunea a XIII-a Gemina (ce era deja acolo încă din timpul primului război cu dacii, din provincia Pannonia Superior, aproximativ vestul Ungariei şi estul Austriei de azi) şi legiunea a IV-a Flavia Felix (adusă din provincia Moesia Superior, ceea ce este astăzi teritoriul Serbiei). Izvoarele istorice susțin că o legiune avea în jur de 5.000 de ofițeri, subofițeri și soldați. Dacia a fost puternic militarizată, având scopul de a separa și supraveghea neamurile barbare care adesea se aliau împotriva Imperiului Roman. Din acest motiv, pe teritoriul noii provincii au mai rămas ale (trupe auxiliare de cavalerie) și cohorte (trupe auxiliare de infanterie). Cu toate că scopul lor principal era acela de a păstra stăpânirea romană asupra teritoriului, armata a fost un factor important pentru dezvoltarea și romanizarea provinciei: au construit drumuri, fortificații, castre și amfiteatre, au contribuit la economia Daciei, dar, mai ales, a fost un model de viață și au adus limba latină.

Luxul romanilor, mai atractiv decât tradiția dacilor

Romanizarea a fost un proces care s-a observat la toate teritoriile ocupate de marele imperiu. Bineînțeles, prima dată s-a văzut clar în rândul nobilimii, al aristocraților. Aceștia au început imediat să îmbrățișeze cultura și obiceiurile romane, adesea preferând să trăiască în interiorul așezărilor fortificate romane. Acolo, din orgoliu, dar și din utilitate, ei au început să învețe latina, să trăiască după cutumele romane, să le adopte vestimentația, obiceiurile culinare și să se bucure de luxul oferit de romani. Cu toate acestea, cultura dacilor nu a dispărut complet, însă prea puține cutume i-au supraviețuit noii civilizații. Surprinzător sau nu, învinsă a fost religia. Romanizarea presupunea contopirea zeităților din panteonul roman cu cele ale panteonului local, însă în cazul dacilor, izvoarele istorice arată ca imediat după încheierea războaielor, dacii și-au abandonat zeii, cu tot ce presupunea religia dacică.

Legenda conform căreia soldații romani s-au căsătorit cu femeile dace nu este chiar întru totul falsă. Soldații nu aveau drept la căsătorie cât încă serveau Imperiului, însă după lăsarea la vatră, aceștia își întemeiau oficial familii, fiind ajutați și de legile vremii, ei primind un lot de pământ. Bineînțeles că mulți dintre ei au avut relații de dragoste chiar dacă erau încă soldați activi – nicio lege nu interzicea. Iată, așadar, cum încă din al doilea an de stăpânire romană s-au născut copii din aceste legături, cei mici fiind crescuți într-o societate nouă, vorbitoare de limbă latină.

Pâinea și vinul

În momentul cuceririi, Dacia avea în jur de un milion de locuitori – asta spun istoricii din prezent, care au avut acces la mai multe surse de informare, spre deosebire de Nicolae Iorga, care estima în jur de 100.000, sau cele 2.500.000 de persoane estimate de arheologul Emil Panaitescu. În timpul Daciei romane, cifrele au variat între un milion și un milion și jumătate, în funcție de situațiile pe care le întâmpinau – războaie, crize economice, dezastre naturale. Cert este ca toți locuitorii Daciei Felix s-au adaptat stilului de viață mediteranean. Orașele au fost construite sau reconfigurate după bunul plac al imperiului: musai cu piață publică, baie publică și zone de distracție. În orașe, bineînțeles, găsim romanii și dacii cei înstăriți, care locuiau în vile, dar și clasa de mijloc, căreia îi era destinată locuința tip insulae – apartamente supraetajate, un fel de blocuri în miniatură. La capătul opus, se aflau locuințele din zona rurală – cele de suprafață, realizate din chirpici, ori cele tip bordeie, săpate în pământ, după cum ne prezintă arheologii.

Romanizarea Daciei s-a văzut și în cazul alimentației. Un aport deosebit de important în a elucida misterul meniului din noua provincie romană sunt sursele arheologice, precum și cele botanice. Dieta mediteraneană a fost adusă de romani, însă multe dintre fructele și leguminoasele pe care dacii le serveau de obicei se regăseau în alimentația romanilor. Anumite produse elementare ale mediteranenilor, precum uleul de măsline, vinul, peştele macerat sau fructele exotice erau aduse pe mare, din Africa de Nord, Peninsula Iberică, sudul Peninsulei Balcanice sau Orientul Apropiat, fiind păstrate la temperaturi potrivite în recipiente de ceramică, numite amfore. Arheologii au descoperit multe vase în care romanii își realizau diferite sosuri, pe bază de ierburi și brânză, dar și un număr foarte mare de tăvi de copt pâinea. Tot pe baza izvoarelor scrise și arheologice, s-a concluzionat că romanii preferau să bea vinul cu apă și, eventual, cu anumite mirodenii sau chiar miere.

Limesul, moștenirea romanilor lăsată românilor

Înainte de toate, trebuie spus ce este limesul: din prescurtarea denumirii latine „limes romanus“, este frontiera fortificată a Imperiului Roman, realizată nu doar pentru a delimita teritoriul, ci și parte a sistemului de apărare. Aceasta traversa aproape întreg teritoriul european. În România se află o parte a graniței de vest a imperiului, structura constând într-un sistem extrem de complex de turnuri, valuri de pământ, ziduri, fortificații de mici dimensiuni, castrele din spatele limesului plasate de regulă la o distanță de circa 5 kilometri față de limes, așezările civile aferente și structurile ne-romane. Toate aceste dovezi ale existeței romane, adunate sub pălăria generoasă a limesului, sunt înscrise pe lista de așteptare pentru a intra în patrimoniul mondial UNESCO.

Primul guvernator roman al Daciei a fost Iulius Sabinus (106-108), comes imperatoris sau legatus Augusti pro praetore exercitus în a doua expediţie dacică. El a fost urmat de D. Terentius Scaurianus, în perioada 108-111. Acesta a fondat în numele împăratului prima şi singura colonie de veterani din Dacia, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, devenită sediul cultului imperial.

Site-ul oficial al proiectului, limesromania.ro, clarifică scopul acestei inițiative și aduce la lumină valoarea acestui patrimoniu de o valoare mondială incontestabilă: „În întreaga Românie se cunosc în total peste 70 de castre, 50 de mici fortificații si mai mult de 150 de turnuri, deși numărul lor trebuie sa fi fost mai mare. În plus, mai sunt alte structuri care făceau parte din sistemul de frontieră, dintre cele mai importante fiind barajele artificiale, în general formate din valuri de pământ, dar și cu zid de piatră. Dintre castre doar patru-cinci sunt vizitabile și accesibile publicului, dar nici o porțiune de val, zid sau turn. În cele mai multe locuri limesul nu mai este vizibil, motiv pentru care este greu de identificat. Topografic, limesul este parțial protejat, nici un element aflând-se în zone urbanizate. Înscrierea frontierei romane din diferitele țări pe care le străbate a fost un obiectiv comun, fiind creat în 2005 un monument trans-național al Frontiers of the Roman Empire (FRE). Programul LIMES are ca obiectiv întocmirea documentației privind monumentele care compun granița romană de pe teritoriul României, cel mai mare monument unitar de patrimoniu din țară, contribuind cu cel mai lung sector, de peste 1.000 de kilometri, la monumentul unic UNESCO «Frontiers of the Roman Empire» (FRE). Majoritatea siturilor arheologice se află în zone rurale, așadar multe se păstrează în condiții bune (...) O mica parte din limes este vizibilă, deși încă nu a fost cartat in totalitate. Linia artificială de turnuri și uneori de val cu zid din Transilvania se păstrează cel mai bine, pe o distanță de aproximativ 350 de kilometri“.

Această inițiativă a Ministerului Culturii este susținută, în principal, de către Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, ce încă are în desfășurare expoziția „LIMES. Frontierele Imperiului Roman în România“.

„Dacizarea“ Romei

Romanii și-au întins imperiul în întreaga lume, însă, de multe ori, au avut grijă să aducă acasă, la Roma, într-un fel sau altul, o parte din cultura popoarelor cucerite. Așa se întâmplă și în cazul dacilor. Cel mai cunoscut omagiu adus poporului dac este și una dintre cele mai mari sculpturi în relief din Antichitate: columna lui Traian. Această cronică a războaielor daco-romane, construită de arhitectul Apolodor din Damasc, a fost inaugurată în 113 și amplasată în Forul lui Traian, fiind astăzi singurul moment rămas acolo, care domnește în mijlocul unui câmp de ruine. Patru ani mai târziu de la inaugurare, columna a devenit locul de veci al împăratului Traian, cenuşa fiindu-I depusă într-o urnă de aur ce era amplasată într-o încăpere sepulcrală special amenajată într-un vestibul al edificiului. Înaltă de aproape 40 de metri, columna înfățișează 124 de scene din războaiele daco-romane și prezintă peste 2.500 de personaje.

Cei (peste) o sută

Artiștii antici romani ne-au mai lăsat ceva: peste 100 de statui de daci, toți cu originea din Forul lui Traian. Busturi sau statui înalte de până la trei metri, dacii din Roma rămân un mister. „Niciodată în Antichitate nu au fost sculptate atâtea statui monumentale ale altor popoare barbare“, spune profesorul Leonard Velcescu, doctor în istoria artei la Sorbona, cu o lucrare despre statuile de daci din perioada romană. „Este greu de explicat ce i-a determinat pe romani, pe împăratul Traian, să realizeze toate aceste reprezentări monumentale de daci şi mai ales această serie de statui din acest material imperial, porfirul roşu din Egipt, care era considerat un material extrem de preţios ‒ monopol imperial –, şi să le plaseze în inima Romei, în locul cel mai de preţ al lumii romane. Poporul dac a fost, putem spune, glorificat într-o manieră fără precedent de către romani, în aşa fel încât se dă impresia unei simpatii sau a unei admiraţii. Mai multe argumente au fost invocate pentru susţinerea acestei afirmaţii: respectul, chiar admiraţia resimţite de Traian pentru războinicii daci, fapt atestat şi de numărul important de soldaţi auxiliari daci în armata romană, precum şi aurul dacilor, luat ca pradă de război, aur care a contribuit, în mod esenţial, la redresarea economică a Imperiului Roman“, mai spune istoricul. Statuile de daci se găsesc în 15 țări, în colecții de stat sau private, cele mai multe, bineînțeles, în Italia.